”Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca şi când ai călători pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaş. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite.”
Mircea Cărtărescu – Care-i faza cu cititul, A patra inimă
Sperăm ca invitaţia la lectură a organizatorilor să îi determine pe cât mai mulţi elevi să se înscrie la concurs.
Aşteptăm cu drag ca un număr cât mai mare de copii să descopere tainele unei lumi aflate sub imperiul cuvântului, al schimbului de idei şi al virtuţilor inocenţei.
***
Regulamentul concursului judeţean Anul Cartii 2011
Pregătirea pentru concurs (ianuarie 2011 – 30 aprilie 2011)
* Studierea bibliografiei din anexă;
* Elevii vor veni la concurs cu materialele necesare pentru realizarea unui poster (desen sau colaj), se va lucra în grupuri de câte 2, 3 sau 4 elevi;
* Stabilirea componenţei grupurilor pentru ambele probe (practică şi scrisă), sub îndrumarea profesorului/învăţătorului clasei;
Înscrierea la concurs (ianuarie – 20 martie 2011)
* Elevii care doresc să participe vor realiza pe format A4 o caligramă, de maxim o pagină, prezentând o carte în care au descoperit bucuria lecturii;
* Pentru proba practică, de realizare a posterului, profesorii /învăţătorii vor trimite lista cu grupurile formate la nivelul clasei, iar caligramele membrilor fiecărui grup vor fi trimise în acelaşi plic ;
* Scrisoarea va fi trimisă prin poştă pe adresa: Şcoala ELF, str. Pascaly, nr.2 – 4, cod 400431, Cluj-Napoca;
* În scrisoare, vor fi notate numele şi adresa de e-mail ale elevului, numele şi adresa de e-mail ale profesorului /învăţătorului îndrumător, şcoala şi clasa ;
* Termenul limită de expediere: 20 martie 2011.
Desfăşurarea concursului
Data: 30 aprilie 2011
Locul: Şcoala Particulară ELF
Ora: 9:00
Durata concursului: 3 ore
Probele concursului:
I. Proba scrisă ( 1: 30)
* Scrierea, în grup, a unei compuneri pe baza unei teme selectate din bibliografie.
Compunerile vor fi evaluate în baza programei şcolare pentru limba şi literatura română a fiecărei clase
II. Proba practică de realizare a posterului (1: 30)
* Realizarea, în grup, a unui poster, pe o temă dată, din cărţile propuse în bibliografie
Ambele probe sunt obligatorii.
Premierea
Se vor acorda premii şi menţiuni pentru fiecare nivel de clasă, în ordinea notei obţinute la cele două probe de concurs. Profesorii/învăţătorii îndrumători vor primi certificate de participare. De asemenea, dascălii elevilor premiaţi vor primi diplome în cadrul festivităţii de premiere.
Bibliografie pentru concursul “Anul Cărţii” 2011:
Clasele III-IV: “Istorie cu copii, Pârş, mâţă şi frunză de gutuie” – Laura Grunberg
Cartea poate fi achiziţionată de la Editura Compania şi de la librăriile Dacia sau Gaudeamus (Cluj)
Clasele V- VI: “Deodată în adâncul pădurii ”- Amos Oz
“Cititorul din peşteră “– Rui Zink
Cele două cărţi pot fi achiziţionate de la Librăriile Cărtureşti şi Diverta (Cluj).
Coordonatori proiect,
Marinela Scripcariu
Iulia Stînga